Ne-am întors pe drumul ce ducea şerpuind către sat, depărtându-ne de fâşia de rai pusă la cale de d-l Dinescu. Din drumul principal am văzut un drum pietruit ce se pierdea în câmpie, drum paralel cu linia Dunării. Drumul conducea către o construcţie masivă, ascunsă parţial de copaci. Curiozitatea ne-a făcut să ne apropiem pentru a vedea mai bine despre ce este vorba.

la Cetate

drum acces moara Barbu Druga

Continue reading ‘La Cetate (2) – Moara şi conacul Barbu Drugă’


Este greu de estimat cum trebuie să fi arătat pe vremuri satul Cetate, sau chiar măsura în care aşezarea de atunci  se putea reduce la termenul de sat.

Cum în prima zi în care am traversat localitatea nu avusesem timp de opriri, ne-am întors a doua zi, cu scopul de a vedea portul la Dunăre. Totuşi , şi fara existenţa acestuia, satul putea trezi interesul vizitatorului întamplător, prin câteva vechi clădiri aşezate şi trainice, a căror masivitate şi aspect general contrasta violent cu aspectul general al localitatii.

Am coborât drumul îngust şi abrupt ce conducea către port ; privind în urmă, perspectiva era cel putin pitorească, prin prezenţa câtorva constructii prea putin vizibile de la nivelul străzii principale. În mod special atrăgea atenţia ruina unei case din care nu mai rămăseseră decât zidurile perimetrale goale de tâmplarie.

La Cetate

La Cetate

La Cetate

La Cetate

La Cetate

La Cetate

Mai la vale,  vegetaţia ce mărginea drumul s-a întrerupt brusc, în dreptul unei porţi mari de fier forjat. Ne-am oprit; înăuntru la o distanţă mare şi ascunsă de vegetaţie se vedea o clădire cu arhitectură de inspiraţie romantică. În masura în care volumul său se putea citi, părea sa aibă o compoziţie simetrică, un turn central cu foişor şi două terase laterale. Despre această clădire va fi vorba în următorul articol însă.Portul cultural Cetate

Portul cultural Cetate

Portul cultural Cetate

Drumul a continuat şerpuit, printre ierburi înalte şi o faşie îngustă de pădure, către vechiul port Cetate. Istoria acestuia începe în jurul anului 1880, când funcţiona ca port agrar. Conform informaţiilor de aici, în 1945 portul a fost închis şi transformat în pichet de grăniceri. După 1989 povestea sa părea să-şi fi găsit un sfârşit în ruinele vechilor clădiri. Totuşi, o noua viată a renăscut, odată ce portul a trecut în proprietate privată şi cineva a avut curajul şi imaginaţia să-şi transpună visele în fapte:

”Daţi-mi mie pe mînă un ziar de provincie

şi-o baracă de scînduri cu o firmă soioasă

şi-n trei zile oraşele vor duhni a vanilie

şi a porturi deschise”

        Mircea Dinescu, ‘Ei?!’ (Exil pe-o boaba de piper  1983) Continue reading ‘La cetate (pe-un picior de plai)’


de toamnă (2)

12Oct11

cismigiu toamna

Ziua mea preferată din săptămână e vineri seara. Perioada mea preferată din an este o săptămână de toamnă greu de fixat ca perioadă exactă. Este săptămâna ce precede deschiderea oficială a sezonului de gripă, guturai şi vin fiert cu scorţişoară.

De cele mai multe ori, în Bucureşti, ea coincide cu ultima săptămână de plimbări în sandale. Săptămâna aurie a oraşului în care şuviţele de lumină se multiplică repetat imprimându-se pe frunze.

Timpul pare bătrân şi oraşul pustiu în cele câteva zile de căldură obosită în care anotimpurile se scurg unul în altul. Dimineaţa are lumina piezişă şi umbrele lungi. Amiaza oglindeşte străzile în lumina orbitoare tăiată în felii precise de fronturile de clădiri. Seara cade mereu grea, cu satisfacţia lucrului împlinit deşirându-se în contururi imprecise gonite de frunze. Iar odată cu ultima frunză cazută toamna a intrat în zodia ei rece şi neprietenoasă. Continue reading ‘de toamnă (2)’


Bucurestii vechi si noi

Prăfuit doar de timp, nu şi de colb

Aglomerat de idei, nu şi de oameni

Zgomotos prin schimbul de idei

Dezordonat prin interacţiune

Murdar prin pasiunile vieţii stradale

Nesigur prin frumuseţea atmosferei nocturne

Bizar prin aparenţe, nu şi prin esenţă. Continue reading ‘Invitaţie la redescoperire’


Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă despre clădirile vechi din centrele marilor oraşe există multe lucruri publicate (pornind de la studii de specialitate si până la banale ghiduri turistice) nu acelaşi lucru se poate spune despre casele din zonele rurale. Am găsit câteva studii deosebit de interesante la Muzeul Satului din Timişoara, referitoare la aşezările rurale din Banat- la care mă voi referi şi eu mai jos sau în articolele viitoare- dar astfel de publicaţii au un tiraj mic şi o circulaţie redusă. Tocmai din acest motiv o atenţie sporită asupra arhitecturii acestor sate ar fi utilă. Și nu este probabil greşit a afirma că multe din casele acestea au o valoare extrem de mare atât din punct de vedere istoric cât şi arhitectural, perfect comparabilă cu cea a multor cladiri din centrele vechi ale oraşelor.

Dacă revenim acum cu discuţia la zona Banatului, lucrurile se nuanţează. Multe din aşezări sunt atesate documentar de secole şi au suferit de-a lungul timpului influenţe multiple inclusiv datorită populaţiilor de etnii diferite ce le-au locuit. Un rol important in dezvoltarea lor l-a jucat dezvoltarea economică locală şi regională ce a condus la crearea unor poli economici şi culturali în apropiere. Toate aceste influente se transpun desigur şi la nivelul arhitecturii.

Vorbeam în articolul trecut despre fabrici construite la sfarşit de secol XIX- început de secol XX, respectiv fabricile de cărămidă şi ţiglă “Bohn” si “Muschong” din Jimbolia şi Lugoj. Nu ştiam de existenţa lor când am ajuns în localitatea Coşteiu şi am admirat frumoasele case cu faţade din zidărie aparentă. Dar mi s-a părut ciudată folosirea la ancadramente, cornise si frontoane a cărămizilor cu profile speciale, foarte rar întalnite în special în cazul unei localitaţi de dimensiuni reduse.

detaliu fronton

detaliu fronton

detaliu fronton

detaliu streasina casa comuna Coşteiu

comuna Coşteiu

Localitatea la care mă refer este însă la doar cativa km de Lugoj, unde existau 3 fabrici de cărămida şi ţiglă. Este foarte posibil chiar ca mulţi dintre vechii locuitori să fi fost angajaţi în cadrul fabricilor respective. Continue reading ‘Cărămidă aparentă (comuna Coşteiu)’


Acolo unde proiectarea isi declara neputinta in fata dezvoltarii orasului drumul catre solutii incepe printr-o analiza atenta a evolutiei urbane cautand explicatii si radacini ale problemelor legate de istoria orasului si cantarind implicatiile la nivel social. Pornind de la aceasta premiza Andrei Popescu, de profesie urbanist, coboara in strada pentru a explica orasul simplu, convingator si inarmat cu planse grafice menite sa ilustreze transformarea si evolutia in timp a orasului.

Intr-un recent articol autorul “ideilor urbane” pune punctul pe “i” si evidentiaza scopul ultim al plimbarilor: cultivarea spiritului civic. Atunci cand proiectarea este in impas recursul este normal sa se faca la locuitorii cetatii. Iar atunci cand ei vor intelege de ce si in ce fel orasul a ajuns la forma sa actuala , atunci probabil isi vor  putea clarifica gandurile si cristaliza o idee despre cum isi doresc ca el sa functioneze si in ce chip doresc sa arate. Alaturi de o calauza plina de optimism si ganduri frumoase pentru oras, drumul este inca posibil. Eu ii doresc mult succes lui si orasului .

Nota:

Sunt organizate 3 tururi cu tematica diferita dar complementara:

–          Orasul dezvoltarii : traseu 1: Foiesor –Traian

–         Evolutia locuirii: traseu 2: Mihai Bravu-Titan

–          Noul centru civic: Unirii- Mihai Voda

Am participat la o excursie pilot pe traseul 2 alaturi de alti colegi din grupul “Bucurestii vechi si noi”. Impresii despre plimbare au fost deja publicate de catre Vlahul, Raiden, Ioana si Marius. Ma voi solidariza cu restul colegilor indemnandu-i pe toti cei interesati sa cunoasca si sa inteleaga mai bine Bucurestiul sa participle la plimbarile organizate de “idei urbane”.

Mai jos cateva poze facute de mine.


Ne-am petrecut vara pe drumuri uitate de ţară, încercând să unim prin trasee inedite, obiective bine stabilite în prealabil şi majoritar plasate în vestul ţării. Aproape toate obiectivele ratate din traseul (mult prea ) ambiţios de anul trecut, în care nu am reuşit decât să (re)vedem fragmente de Ardeal, erau incluse; o parte, desigur, nu a fost  inclusă din cauza unor puncte de interes neprevăzute, apărute de-a lungul drumului.

fabrica de otet margina

fabrica de otet margina

fabrica de otet margina

Unul dintre ele a apărut pe drumul dinspre Timişoara spre Deva, la intrarea în satul Margina : o construcţie părăsită – după toate aparenţele o fabrică veche, construită la sfârşit de secol XIX şi început de secol XX. Construcţia masivă, din cărămida, era construită in sistem P+1, având însă un corp central cu sistem de înăltime diferit. Inăltimea celor două niveluri pare destul de generoasă – lucru vizibil mai ales observând că la corpul central cele două niveluri suplimentare au o înălţime considerabil mai mică , direct proporţională şi cu dimensiunea vitrajelor. Continue reading ‘Fabrici vechi (fabrica din Margina)’


ferentari

Sărăcia din Ferentari stă bine ascunsă faţa de şoselele principale. Ea este despărţită de restul oraşului de străzi prăfuite, nepăsare şi idei preconcepute, ce trasează bariere nete între fâşii de oraş şi mai ales între oameni.

Dacă totuşi eşti curios într-o zi însorită de toamnă să priveşti dincolo de  imaginara barieră, ai şanse mari să rămâi surprins. Există atitudinea confortabilă de “salvare” a imaginii sărăciei prin epitetul “pitoresc”, care de cele mai multe ori mascheaza cea mai profundă si intransigentă detaşare şi respingere. Sărăcia e urâtă, feţele ei n-au nevoie niciodată de pomada cuvintelor, iar daca vrei să înţelegi spectacolul pe care ţi-l aşterne în faţă, trebuie să o priveşti cu ochii larg deschişi şi atenţi la detaliu, nu doar cu curiozitatea turistului de weekend.

Întreaga zonă de case a Ferentariului şi străzile sale labirintice, cu nume fabuloase, pare o insulă a cărei existenţă pare improbabilă pentru cei ce se plimbă seara pe străzile centrale ale capitalei. O insulă de soare, sărăcie, dar cu o dorinţă viguroasă de viaţă şi o încăpăţânată orientare spre supravieţuire. La fel ca această insulă mai există multe, şi aici dar şi pe tot cuprinsul ţării. Toate se încăpăţânează să reziste, sfidând şansele (sau mai exact lipsa lor) şi încercând să-şi construiască un colţ de “acasă” din puţinul ce este oferit.

ferentari

Continue reading ‘Feţele sărăciei’


Proaspăt publicat la editura Humanitas în colecţia Vintage, volumul “Călătorie în România” oferă şansa unei incursiuni imaginare în România anului 1937.

România pe care Sir Sitwell o vizitează cu puţin timp înainte de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial nu suferise încă pierderi teritoriale – astfel drumul scriitorului englez parcurge inclusiv teritoriul Basarabiei şi al Basarabiei istorice, nordul Bucovinei şi Cadrilaterul.
Călătoria începe din Ardeal, drumul coborând apoi către sud până în Bucureşti, continuă în Deltă urcând apoi către nordul Basarabiei şi Moldovei. Finalul excursiei îl reprezintă Bucovina – şi mănăstirile pictate din nordul Moldovei. Sitwell alege special drumul cu maşina, aceasta traducându-se prin pagini minunate de descriere a drumului, cât şi printr-un ritm mai lent de consumare a spaţiului şi o analiză mai atentă.

Jurnalul scris cu umor şi erudiţie prezintă fără menajamente, dar extrem de expresiv şi plin de o înţelegere ce depăşeşte suprafaţa lucrurilor, oamenii şi locurile întâlnite. Toate lucrurile sunt analizate prin prisma şi în contextul condiţionărilor istorice, analogiilor culturale şi nu rareori rezultatul sunt speculaţii spumoase, bazate pe intuiţie şi simţ estetic. Continue reading ‘O oglindă (retrospectivă) fidelă’


despre morminte

29Iun11

Cum arată lucrurile din jur când închizi lumina? Cele câteva secunde până când ochii se obişnuiesc cu întunericul din jur, lucrurile sunt libere să răsufle uşurate de greutatea privirilor şi să dispară pentru câteva momente.

cimitirul bellu

cimitirul bellu
cimitirul bellu

Noaptea oraşul respiră uşurat şi se ascunde în umbre. Iar umbrele cele mai bătrâne se strâng în colţuri de alei şi răspântii uitate. Le-am regăsit pe toate, cu ocazia Nopţii Muzeelor, bine refugiate pe alei nepietruite din cimitirul Bellu, speriate de mulţimea ce se revarsă în jur. Continue reading ‘despre morminte’