Cum zidurile prind viata

22Sep08

Indiferent de reusita unui partiu de arhitectura ( tradusa prin functionalitate), interfata de care ne lovim zilnic la majoritatea cladirilor este cea a zidurilor.In multe cladiri nu ajungem sa calcam niciodata – cladirea CEC-ului spre exemplu sau palatul telefoanelor raman imagini emblematice pentru Bucuresti cu toate ca marea majoritate nu au calcat in viata lor inauntru si cu atat mai putin nu stiu cand si in ce conditii au fost construite cladirile.Sunt practic cutii cu care lumea s-a obisnuit sa se intalneasca in drumul zilnic (De ce ne-am mai mira oare ca atunci cand una dispare, lipsa sa nu este simtita, ea fiind curand inlocuita de o “cutie contemporana” cu un continut la fel de neinteresant pentru trecator).

Proiectul “zilele bucurestiului” (si prin asta ma refer strict la programul de proiectii ce a folosit ca suport cladirea Facultatii de Arhitectura, Cladirea Ministerului Agriculturii si Universitatea) a incercat exact acest lucru – sa realizeze o punte intre privitor (in postura de consummator de arhitectura) si produsul de arhitectura, prin medierea imaginii.Gestul, desi poate prea subtil pentru caracterul campenesc inevitabil al manifestarii din care a facut parte, este admirabil .Este poate o prima incercare de a introduce notiunea de joc ca mod de relationare intre privitori si cadru urban. Scopul final al jocului este desigur asumarea spatiului urban si sentimental de identificare.

In acelasi timp gestul te trimite cu gandul la mai multe aspecte dintre care poate cel mai important este procesul de proiectare “secunda”.Prin proiectare secunda inteleg un proces activ atat din interior catre exterior cat si dinspre exterior catre interior.

Procesul dinspre interior catre exterior rezulta din existenta unui a unui suflet al obiectului de arhitectura care se traduce prin insasi viata ce are loc in interiorul sau si care duce la o perpetua metamofoza vizibila in plan fizic.Ideea a fost foarte plastic prezentata prin proiectia cu numele de “trapped”.

Procesul dinspre exterior catre interior este legat de perceptia subiectiva a consumatorului de arhitectura despre obiectul de arhitectura.Desi este un proces subiectiv, el duce la existenta mai multor obiecte de arhitectura virtuale in “urna” sau “cochilia” unei unice cladiri.Si, poate si mai important, aceasta relatie afectiva rezultata din perceptii subiective este cea care dicteaza soarta cladirii ( cate cladiri parte din patrimoniu istoric al bucurestiului nu au fost déjà demolate sau macelarite tocmai pentru ca nu au fost iubite suficient de oameni incat sa fie aparate?).Nu este nevoie sa vezi cladirea universitatii “imbracata” succesiv in benzi colorate, imagini cu pahare, sau poate cel mai sugestiv “calcata”de picioare din pas grabit (este un drum in definitiv chiar si la modul figurat) pentru a intelege caracterul profund subiectiv al spatiilor.Dar poate ca uneori avem nevoie de astfel de lectii pentru a ne re-aminti (sau alternativ pentru a invata) regulile jocului.

Anunțuri


No Responses Yet to “Cum zidurile prind viata”

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: