Imaginarul lui Terry Gilliam

28Mar10

O tema interesanta in orice tip de creatie artistica este cea a transpunerii in concret, prin cuvinte,imagini sau sunete a spatiilor imaginare. Nesupuse regulilor geometriei euclidiene sau legilor gravitatiei acestea sunt inselatoare si evanescente iar transpunerea lor este la limita fina dintre authentic si artificial. Unul dintre maestrii spatiilor imaginare in domeniul cinematografiei este in mod incontestabil Terry Gilliam, iar ultima sa realizare “ The imaginarium of doctor Parnassus” este un festin de vise distilate in imagini.

Teza filmului este insasi pledoaria pentru imaginatie ca singura optiune de depasire a conditiei umane – daca sacrul exista  atunci acesta este dincolo de bine  si de rau iar el tine de o imaginatie ce nu neaga ratiunea ci o foloseste pentru propria potentare.

Aparator fervent al libertatii prin imaginatie Terry Gilliam este prin excelenta un excentric al cinematografiei actuale . Fantezia promovata de Gilliam este dincolo de efecte speciale sau decoruri, ea este o expresie a gandirii neingradite de nici o prejudecata estetica sau morala. Frumosul este egal uratului prin complexitate si fantezie.

Premisa de la care porneste Gilliam este una poetica – lumea exista prin povesti iar atata timp cat ele vor continua a fi spuse, lumea va continua sa existe. Povestile au multe forme de a se intrupa , poti spune povesti atata timp cat mintea stie sa “calatoreasca” si atata timp cat imaginatia e libera. Fara ganduri si imaginatie “oglinda” n-are profunzime continuand sa reflecte doar o imagine geometric determinata, o arhitectura sterila fara suflet.

Confruntarea cu diavolul pune in lumina un raport ambiguu  rau-versus bine. Diavolul pare mai curand amuzat de existenta unui partener de joc si prea putin dornic sa isi revendice premiul victoriei pe care continua sa o aiba, cu fiecare pariu pierdut de om. Batranul pierde data dupa data in fata diavolului fara insa a fi invins in esenta lui ci doborat de trecerea sa prin timp. Asa cum afirma el insusi cea mai grea victorie este cea in care etern fiind ajungi sa infrunti uitarea si pierderea tuturor celor care credeau in tine. Intr-o lume moderna, profetul este ascuns in batranul cersetor iar bogatiile sunt deghizate in zdrente.

Filmul reitereaza cumva teza din “Baronul Munchausen” – similitudinile pornesc de la cadru – mediul exterior (“age of reason” versus lumea moderna) este dominat de performanta, eficienta si fezabilitate lasand putin loc si credit pentru gandirea poetica. Astfel in ambele cazuri visul este vazut ca un impediment si o erezie in fata ratiunii. Divinul (sau mai exact miracolul) este exilat in interiorul mintii creatoare si este impartasit celor dispusi sa cedeze in fata imaginatiei prin intermediul scenei. In “Baronul Munchausen” scena este una de teatru considerata insa inadecvata cu tristele realitati ale zilei ca o manifestare triviala la un moment inoportun. Actorii sunt batjocoriti iar teatrul insusi ameninta sa se prabuseasca sub focurile de tun. In “imaginarul Doctorului Parnassus” scena este una inca si mai modesta si mai ignorata – o constructie improvizata si ambulanta care traverseaza orasul in trista ei mizerie. Trimiterea este destul de directa catre “corabia nebunilor” – nebunii fiind insa conventional cei mai aproape de divinitate. Aceeasi trimitere este folosita si in “Baronul Munchausen” unde baronul isi face iesirea flamboaianta din orasul asediat cu un balon de aer atasat unei corabii fantasmagorice.

Geografia filmelor lui Gilliam oscileaza intre prezentul concret si spatii imaginare catre care portalul de legatura se afla in cele mai modeste locuri si decoruri. Prezentul pragmatic  este uneori (Imaginarul doctorului Parnassus)  intruchipat de orase contemporane reprezentate prin mall-uri si restaurante luxoase si periferii, alteori ( Fisher King)  in cladiri de birouri moderne si bulevarde bordate de zgarie-nori iar alteori in cetati bombardate in care unii isi mai permit inca sa viseze (Baronul Munchausen).

Locuinta eroului vizionar are mereu cateva carateristici esentiale atat de compozitie cat si de prezentare. Ca repere generale locuinta nebunului vizionar este mereu un spatiu periferic ( atat la periferia “cetatii “ cat si la periferia societatii ) si este mereu improvizata. Dealtfel si prietenii si protectorii vizionarului sunt tot elemente marginale ale societatii, non-conformisti si proscrisi.Locuinta eroului vizionar  este mica si niciodata luminata natural, fantasmele se creaza mereu la lumina difuza a lumanarii.Exista un anume aer mistic legat de locuinta vizionarului. Ea pare o nava atemporala , o capsula a timpului in care credinta si creatia stau condensate gata sa izbucneasca pentru cine si cand e timpul. Singurul erou care nu dispune de o astfel de locuinta este eroul filmului Brazil- de unde si claustrarea sa si sentimentul de neapartenenta –el deriva inclusiv din negarea dreptului la individualitate .

Spatiile visului sunt spatii in care binele si raul, frumosul si uratul se afla in proportii egale. Exista spatiu infinit –pustiul reprezentat uneori de desert alteori de teritorii lunare. Dunele cu aspect suprarealist fac trimitere aproape directa la picturile lui Dali. Spatiile matematice ale pustiului rational sunt contrabalansate de spatiile imaginatiei. Spatiile imaginatiei sunt evanescente si direct dependente de fiinta ce le taverseaza generandu-le prin prisma visurilor sale. Pentru unii spatiul imaginarului este unul in doua dimensiuni cu vegetatie simulata din bucati de carton ridicate in picioare. Pentru altii imaginarul este reprezentat de nori suprarealisti catre care exista scari ce urca prin trepte concrete din lemn. Optiunea intre viata spirituala si viata “obisnuita” ( caci binele si raul nu sunt sortate net din punct de vedere moral de catre Gilliam) se face printr-o zona de trecere un fluviu care traverseaza plastic lumea visului si oferind un ragaz pentru luarea deciziei. Apa este elemental de ragaz si legatura – in “Imaginarul doctorului Parnassus” este fluviul- reiterare a fluviului Styx care despare cele 2 lumi si cele doua optiuni de viata. In Baronul Munchausen apa este elemental de lagatura intre teritoriile lunare si realitatea mundana a momentului.Pe apa pluteste corabia piratilor in care visul se conserva si isi gaseste puterea sa germineze noi initiative.

Geografia imaginarului ar fi lipsita de coordonate daca ea nu ar incorpora tema mortii –Baronul Munchausen poarta la un moment dat un dialog interesat, menit sa contureze o convingere ce razbate din toata creatia lui Gilliam: singura moarte definitiva (sau poate mai bine zis lipsita de fertilitate)  este cea a imaginatiei:

“Go away I’m trying to die

Why?

Because I’m tired of the world and the world is evidently tired of me

But why?

Why, why, why ?! Because it’s all logic and reason now. Science and progress”

Timpul (viata) la fel ca si pauza lui (moartea) sunt miza jocului om-diavol/divinitate si catalizatorul imaginii. Viata ca “timp” la scara mica odata stapanita si asumata controleaza timpul la scara mare – vremurile,iar odata cu vremurile, haina lor. Printr-un mecanism similar personajul principal din “the Imaginarium of doctor Parnassus” isi castiga dreptul la eternitate.

Timpul dintr-o parte a “oglinzii” cantareste diferit fata de cel de cealalta parte a “oglinzii” imortalitatea castigata este mai curand una interioara –ceea ce in lumea carteziana a celor din jur se traduce deseori prin singuratate.

O secventa impresionanta a filmului o infatiseaza pe fiica doctorului Parnassus, schimbandu-si hainele de scena de zana prafuita si famboaianta in hainele modeste de zi cu zi si invelind cu o privire calda ce aduce aminte de cea a fetitei cu chibrituri un numar ponosit din revista “ideal homes”. Dupa ce calatorise in cele mai extravagante taramuri oferite de imaginatia doctorului Parnassus, vazuse cele mai terifiante sau divine locuri pe care mintea umana le poate imagina (si care tocmai din acest motiv doar in minte pot exista) fata se leapada de nedorita si excentrica mostenire  pentru un ideal mai putin complex si mult mai usor de obtinut.

Scena prezinta in fapt dilema omului contemporan – o existenta dominata de viata spirituala ( si din acest motiv plina de lipsuri si sacrificii)  sau viata obisnuita, confortabila dar banala. Iar optiunea aleasa in genere este stiuta.

Anunțuri


No Responses Yet to “Imaginarul lui Terry Gilliam”

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: