inapoi pe berzei 32

23Mar11

Despre casa care a fost pana de curand pe strada Berzei nr. 32 am mai scris. Vizitasem casa intamplator , in zilele din preajma demolarii – zile cand evacuarile erau in toi iar (unii dintre ) vechii proprietari ne-au invitat pe noi, cei veniti sa fotografiem zona inainte de finalizarea demolarilor, sa vizitam casa. A fost un “noroc” ( in masura in care imprejurari triste de acest fel permit folosirea cuvantului) intalnirea cu proprietarii – la doar o saptamana dupa parasirea casei de catre ei, lucrarile de daramare nu incepusera insa distrugerile sistematice practicate de cei veniti sa fure lemn/fier sau orice alt bun lasat in urma erau suficient de grave incat casa sa fie de nerecunoscut. La inca vreo cateva saptamani mai tarziu, in frigul unei sambete de decembrie eram alaturi de alti cativa curiosi ,martorul demolarii casei. Zidurile cadeau greu, strada era plina de praf si parasita. Prin gangul de la intrare se vedea molozul cazand. Rand pe rand peretii cadeau, destramand cu fiecare lovitura spatii interioare ce obisnuiau sa fie acasa pentru cineva.
gang acces
gang acces
demolare berzei 32
demolare berzei 32
fatada demolare berzei 32
fatada berzei 32
demolare berzei 32
strada berzei 2
Mult mai tarziu, c. care obisnuia sa numeasca si ea “acasa” un fragment din casa de pe berzei a citit articolul scris de mine. I-am propus , pentru a completa imaginea oferita de primul post sa lucram impreuna la un material care sa ofere o perspective diferita asupra casei. Daca eu privisem lucrurile dintre exterior catre interior, c. putea sa ofere o perspectiva dinspre interior catre exterior, sa prezinte lucrurile la un mod subiectiv asumat. Citite impreuna articolele puteau sa stea ca o marturie completa pentru povestea unei case ce nu mai este.
In intrebarile de mai jos am incercat sa pun in lumina fragmentele din istoria casei pastrate de-a lungul locuirii ei si modul in care locuirea unui spatiu proiectat in anii 40 putea influenta procesul de locuire. Felul in care acelasi spatiu a putut sa devina “acasa” pentru atatia oameni de-a lungul timpului si in care a reusit sa devina atat de apropiat de cei care l-au locuit. Aceasta este o alta poveste (subiectiva) a casei:

• Am inteles de la dumneavoastra ca ati locuit timp de 10 ani in aceasta casa. Au existat in randul locatarilor casei urmasi ai primilor locatari ai casei (m-ar interesa aceasta intrucat ei poate stiu mai multe povesti referitoare la istoria timpurie a casei si a strazii, poate chiar povesti din timpul constructiei casei) ? Ati auzit povesti ale casei (nu ma refer neaparat la istoria stricta a constructiei cat la mici legende tesute in jurul casei). Credeti ca felul in care era croit spatiul interior si configuratia generala a casei a favorizat in vreun fel coeziunea comunitatii de persoane care a locuit-o?

Nu cred ca mai stie cineva ceva din timpul constructiei… vecinii mei sunt cu totii persoane pana in 60 de ani. Proprietarul initial – care cumparase imobilul pentru a-l inchiria mai multor familii – a pierdut casa in 1952 prin nationalizare. O cumparase de la un medic, el insusi considerandu-se “mic meserias”, respectiv chelner.
Exista insa persoane care sunt urmasii primilor chiriasi – dl. T. este una dintre aceste persoane. Ar mai fi Dna M.C., care este stranepoata lui Duiliu Zamfirescu – dar aceasta locuieste in Italia.
In majoritatea apartamentelor au existat batrane – dar au decedat in ultimii 15 ani, la varste foarte inaintate.
Nu stiu daca atat configuratia casei sau efectiv numarul mic de locatari favorizase coeziunea. Cert este ca ne cunosteam cu totii, si in ciuda oricaror disensiuni pe care le-am mai avut de-a lungul anilor, atunci cand a inceput nebunia, am fost uniti de nenorocirea comuna.
Eu am parasit imobilul pe 9 decembrie – exact cand expirase termenul. A doua zi, parintii mei au mers la locatie pentru a incarca ultimele lucruri ramase – eu nu am putut. Seara mi-a povestit mama despre vecinul meu, care renovase recent – cum lovea cu ciocanul in tocaria de la propria usa pentru ca nu mai putea scoate mobilierul afara. Isi lovea si isi demola singur zidurile perfect drepte, pe care le reparase cu pretul a luni intregi de munca si eforturi financiare. Am plans.

• Cum ati ajuns sa achizitionati un apartament in aceasta cladire? Pe ce s-a fundamentat decizia dumneavoastra de a cumpara si care au fost motivele vechiului proprietar de a vinde? Aveti idee cate familii au locuit respectivul apartament in trecut (presupun ca sunt trecute in actele de proprietate) ?

In cazul meu, apartamentul a fost cumparat de matusa mea, lector univ. la catedra de psihologie B. E., in anul 2000, dupa ce fusese chirias al statului timp de 4 ani. Solicitand un apartament cu chirie, i se raspunsese ca nu exista apartamente disponibile, dar daca gaseste singura un astfel de apartament in Bucuresti, i se va incheia contractul de inchiriere. Matusa mea nu era genul de persoana care sa se dea batuta, era o luptatoare innascuta. A cautat saptamani intregi, mergand pe jos prin tot Bucurestiul pana a ajuns in Berzei 32.
Aici murise recent chiriasul anterior – o batrana care locuia singura – si apartamentul era momentan neocupat. Matusa mea a facut cerere si astfel a ajuns sa obtina contractul de inchiriere. A urmat o renovare generala – pentru ca apartamentul era in stare avansata de deteriorare (pereti cu huma in loc de var, parchet umed si murdar, gandaci etc). A spalat placuta cu placuta tot parchetul si l-a uscat, apoi remontat – spunea ca nu se merita sa arunce un parchet atat de bun, din lemn masiv, pentru ca in prezent nu se mai fac lucruri atat de bune.
Casa a cumparat-o pe Legea 112/1996, dupa ce obtinuse de la Primarie o hartie semnata si stampilata ca nu au existat revendicari pe imobil din partea fostilor proprietari.
Pot spune ca a iubit apartamentul acela mai mult decat va puteti imagina. Era pasionata de arheologie si de pictura si in perioada cat a locuit ea acolo il amenajase ca pe un mic muzeu. Imi amintesc cat de impresionata am fost cand am venit aici prima data – prin clasa a saptea.
In 2002 matusa mea a murit si din fericire nu a apucat sa vada nimic din ce a urmat. Tatal si unchiul meu au mostenit imobilul si un an mai tarziu m-am mutat acolo. Din 2004 s-a mutat si fratele meu care tocmai intrase la facultate la drept in cadrul Universitatii Bucuresti.
In 2006 am primit citatie la Tribunal – fusese revendicat imobilul. Cam pana aici mergea asigurarea data de Primarie ca nu existau revendicari. Noi tocmai terminaseram de achitat apartamentul de putin timp. Evident, a inceput nebunia. Eu eram stagiara si am preferat sa angajez un avocat specializat in Legea 10 sa ne reprezinte. Vecinii mei au mers pe mana mea si au semnat contract cu acelasi avocat.
Pana la urma am castigat pe prerscriptie – dar am ramas cu un gust extrem de amar in urma procesului. Ne lasasera sa cumparam un imobil cu proprietar – mai mult, ne dadusera semnat si stampilat ca nu exista revendicare – pentru ca ulterior sa riscam sa pierdem apartamentul in cazul in care nu ar fi existat prescriptia.
• Pe o lista mai veche cu cladirile cu risc seismic in bucuresti, cladirea de la numarul 32 Berzei figureaza cu observatie “U1” care am inteles ca inseamna ca remedierile sunt necesare in 1-2 ani (expertiza fiind facuta in anul 1996). Au existat de-a lungul vietii ei din cate cunoasteti proiecte de reconsolidare? Daca da ce anume au relevat ele despre constructia existenta? Aveti cunostinta despre detalii referitoare la structura casei sau modificari suferite de ea de-a lungul timpului?

Dupa cunostintele mele, nu au existat astfel de proiecte – dar in anul 2008, in conditiile primei notificari de expropriere – am cerut o evaluare a imobilului pentru a vedea in ce masura suma oferita de Primarie era cea practicata pe piata. Eu am o fobie de cutremure, asa ca am intrebat si asta – in ce masura casa s-ar fi putut prabusi in cazul unui seism. Evaluatorul m-a asigurat ca structura era atat de solida incat nu ar fi patit nimic decat in cazul unui cutremur de peste 8 grade – cand probabil nimeni nu s-ar putea considera in deplina siguranta.
Nu am detalii referitoare la structura, dar zidurile casei, chiar si cele interioare, erau foarte solide si foarte groase. Vecinii mei au renovat apartamentul in urma cu un an si au dat jos tencuiala pana la caramida. Sub statul superficial de tencuiala, caramida era inca in stare foarte buna. Nu existau crapaturi in peretii imobilului – in afara celei din locul unde cladirea noastra se unea cu cladirea de langa.

• Am observat in cursul vizitei mele faptul ca in constructia peretilor exteriori au fost folosite niste caramizi mai putin uzuale, caramizi cu goluri. Stiti detalii mai multe referitoare la constructia casei si referitor la materialele folosite? Au fost cazuri in care intervenind asupra constructiei existente in cazul unor renovari sau modificari de compartimentari in interiorul apartamentelor ati aflat detalii interesante referitoare la sistemul de constructie sau la detalii de constructie folosite?

Aici probabil va fi mai bine sa discutati direct cu vecinii mei de la etajul 1, familia T., care intr-adevar renovasera radical apartamentul si probabil cunosc mai multe informatii concrete.
Este de remarcat faptul ca abia acum fac legatura intre acest fapt si izolarea termica de care ne bucuram – era o casa care pastra caldura iarna si racoare vara.

• In planul casei intocmit de mine in urma vizitei in cadrul cladirii am indicat existenta a doua apartamente pe nivel, fiecare dispunand de cate doua usi de acces din casa scarii. Desigur a fost o presupunere bazata pe configuratia apartamentelor vizitate (doar 2 de la nivele diferite intre ele). As fi curioasa in ce masura planul real al casei corespunde cu cel imaginat de mine.

Intr-adevar, existau doua usi de acces in fiecare imobil, cu exceptia parterului. La etajul 1, una dintre usi fusese zidita si intentionam sa facem si noi acelasi lucru inainte sa inceapa nebunia.
Initial, a doua intrare era conceputa ca “intrare de serviciu” – avand si baie de serviciu transformata in cazul meu in debara. De pe una dintre intrari se intra intr-un holisor si de acolo direct in camere, de pe cealalta in holul mare, cu acces la baia de serviciu si bucatarie.
tamparie usa acces
tamplarie usa
• Avand in vedere ca structura casei este de zidarie portanta si deci multi dintre peretii interiori aveau rol structural in ce masura v-ati simtit limitata de partitia déjà existenta a apartamentului? In continuarea acestei intrebari, daca ati decis sa pastrati vechea compartimentare a apartamentului, v-a modificat in vreunfel stilul de viata ( ma refer in special la cele doua intrari, la forma geometrica neregulata a bucatariei si la vederea catre blocul vecin a camerelor din lungul laturii lungi a casei).

Nu m-am simtit limitata de structura existenta. Din contra, faptul ca zidurile erau groase, solide, mi-a dat intotdeauna un sentiment de siguranta. Vroiam sa zidim usa de serviciu tot pentru un plus de siguranta – de data asta impotriva hotilor – desi niciodata nu au existat probleme in acest sens.
Nu m-a deranjat nici faptul ca bucataria avea forma neregulata – imi placea faptul ca era spatioasa si singura “problema” generata de forma a fost decuparea mochetei.
De asemenea, nu ma deranja obstructionarea vederii de catre celelalte constructii. Ca urmare a acestei imprejurari, la noi era intotdeauna ceva mai racoare vara si nefiind apartament cu vedere la strada, era si foarte liniste.

• Au existat din cate cunoasteti momente in care sa apara probleme de utilizare a spatiilor interioare rezultate din cauza proiectarii unor detalii ale casei (detalii constructive sau felul in care au fost croite spatiile ca dimensiuni si legaturi intre ele)?

Nu cred – cel putin nu in cazul meu.

• Am observat ca toate apartamentele au pastrat tamplaria originala a casei si foarte putine modificari s-au facut la nivelul fatadei casei. A fost o decizie discutata de toti locatarii casei?

In cazul meu, o lunga perioada de timp nu am dispus de fonduri pentru a efectua modificari, apoi am stat intr-o perpetua incordare cu privire la soarta imobilului.
Referitor la fatada, vecinii mei (familia T.) intentionau de cativa ani sa renoveze fatada cu participarea tuturor celorlalti proprietari. Nimeni nu s-a opus si din cate stiu intentionau sa se intereseze despre procedurile care ar fi trebuit urmate pentru a obtine autorizatiile si eventual ceva fonduri suplimentare in cazul in care lucrarile depaseau posibilitatile noastre financiare.
Ei au continuat sa spere ca asta se va putea realiza chiar si dupa ce incepusera sa circule zvonuri referitoare la expropriere – eu, din pacate, incepand din 2008, am fost si am ramas foarte sceptica.
ancadrament fereastra

• Am observat in configuratia casei cateva lucruri mai speciale. Apatarmentul de la parter care dadea catre strada parea sa aiba un plan diferit fata de cele de deasupra, mai exista la nivelul accesului in cladire, catre fundul lotului, un apartament cu acces total separat de restul casei. Din cate mi s-a parut aceasta forma de acces facea parte din proiect, nu reprezenta o modificare in timp. Aveti idee care a fost destinatia initiala a acestor spatii ? Ma intreb prin aceasta daca diferentierea dintre apartamente a reprezentat cumva in trecut o diferentiere de functiune – spatii anexe, birouri, apartamente proprietar versus apartamente chiriasi? Si in fatada principala se observa o diferentiere a complexitatii ornamentatiilor pe nivele – corespundea unui raport ierarhic intre spatii?

Nu din ce stiu eu. Casa a avut initial destinatia de imobil pentru inchiriat – dar cred ca pentru persoane fizice. Dl. T. va putea da mai multe informatii.
apartament demisol

• Un amanunt interesant mi s-a parut existenta pe contratreapta uneia dintre scarile de acces in cladire a unui gol . Aveti idée carei incaperi in corespundea sau care era rolul lui? Existau spatii tehnice de subsol?

Am avut beciuri la subsolul cladirii, dar nu am coborat niciodata acolo. Din ce stiu, anexele erau partial utilizabile si intr-o perioada a locuit acolo un baiat sarman.
trepte acces

• In articolul meu am insistat foarte mult pe ideea de ferestre, pe privelistea ce era accesibila prin intermediul acestora deasupra zonei vechi a orasului. Sunt convinsa ca si pentru dumneavoastra si pentru restul de locatari ai casei privelistea aceasta a fost unul din lucrurile pe care le-ati iubit. Imi puteti spune, in masura in care va amintiti ( sau aveti poze facute in decursul timpului) in ce fel aceasta perspectiva s-a schimbat in intervalul in care ati locuit casa? Cum ati resimtit aceste schimbari? Ce intruziuni ati observat in fondul vechi construit din imediata apropiere si in ce fel v-a modificat perspective asupra orasului ? ( ma refer mai ales la perspective blocate de constructii noi). As fi iarasi interesata daca printre locatarii casei a existat vreunul care sa locuiasca casa in perioada constructiei casei poporului ( extreme de vizibila din mansarda) – si care au fost impresiile.

De la mine nu se puteau vedea constructiile recente – prin urmare nu prea au existat modificari in timp ale perspectivelor. Vedeam doar casa de langa noi – care s-a schimbat prea putin in decursul a zece ani.

Da, vecinii mei au locuit acolo cand s-a construit Casa Poporului. Din nou, voi face referire la familia T. – care au fost acolo si cand s-a construit blocul de peste strada de noi.

• Tot pornind de la ideea de perspectiva asupra orasului, am observat inca din strada frumusetea geamurilor de mansarda. Cand am urcat pana la nivelul mansardei nu am reusit sa intru decat in doua incaperi. Sunt curioasa daca mansarda a fost vreodata amenajata ca locuinta. Care era statutul mansardei – spatiu comun/spatiu tehnic? In povestile cu bunici podul este locul amintirilor si cutiilor cu poze si lucruri vechi. Ati descoperit dumneavoastra sau restul locatarilor povesti despre istoria casei in spatiile din mansarda?
mansarda berzei 32

Da – era amenajata. Din ce stiu, era atelierul de croitorie al Dnei T. si in acelasi timp locuinta pentru Dna E. si nepotica acesteia.

In cealalta parte – in uscatorie – a locuit Dna M.. Aceasta era chriasa la stat. In prezent a fost mutata undeva langa Capsa, intr-un imobil complet inadecvat locuirii si lipsit de gaze.

• Am observat ca multe dintre cladirile din jurul cladirii de la berzei 32 aveau functiuni publice (un bar “stuff vama veche”, o serie de magazine pe strada Cobalcescu, cladirea Rebu). Cum au aparut aceste functiuni? Cum a afectat atmosfera strazii functionarea lor, a schimbat orarul strazii si traficul zilnic?

Stuff nu m-a afectat in nici un fel. In primul rand, nu aveam vedere la strada si nu am frecventat localul. Cumva se integrase firesc – in locul unui club Woo-Doo existent cand ma mutasem eu in cladire.
Magazinele… Cele de pe Cobalcescu s-au deschis si inchis, fara foarte mult impact. Exista o cizmarie de care imi amintesc bine, pentru ca cizmarul era un domn in varsta foarte amabil si bun profesionist, ramas probabil dintre micii mestesugari de alta data.
Magazinul meu “de referinta” era cel de la colt – coltul cu Stirbei. Initial acesta era o baraca micuta cu marfuri putine. A avut insa parte de un management inteligent – in ciuda aspectului exterior saracacios, au reusit sa evolueze si sa se extinda constant. Cumva, reuseau intotdeauna sa aiba cate ceva din orice – era ca un mic supermarket de cartier. Lucrau pana tarziu, asa ca nu numai o data mergeam seara sa cumparam de acolo orice uitaseram in timpul zilei.
magazin vechi cobalcescu
tamplarie magazin parter
magazin parter

• Cum vedeti viitorul zonei Grivita-Berzei? In ce fel credeti ca va fi influentata zona de aceste demolari? In masura in care ati pastrat legatura cu alte persoane care, fie si-au pierdut acum locuinta, fie au continuat sa locuiasca zona, care este parerea lor? Cum se resimte la nivelul comunitatii aceasta trasformare?

Personal… Nu vreau sa mai trec niciodata prin zona din momentul in care o vor termina de mutilat.
Cum vad viitorul zonei? Nici nu stiu de unde sa incep.
In primul rand, sunt convinsa ca “fluidizarea” traficului a fost un simplu pretext prin care municipalitatea si-a legitimat actiunile in ochii populatiei foarte naive a Bucurestiului. Probabil in cativa ani pe intreaga portiune dintre Victoriei si Berzei se vor construi colosi de beton si sticla, impersonali, reci, prezentand “risc estetic”, dupa cum bine s-a exprimat domnul Daniel Gontz. Ne vor fura trecutul si il vor inlocui cu o serie de forme straine de spiritualitatea noastra.
Probabil populatia se va lamuri ca “fluidizarea” a fost praf in ochi in momentul in care din fiecare cladire de birouri sau mall construit vor iesi n+1 masini in fiecare seara si vor face traficul chiar mai aglomerat decat era. Din pacate, va fi prea tarziu pentru a recupera ce s-a distrus, si oricum se va pune eticheta “modernizare” si asta se va considera ca s-a spus totul.
Un astfel de trafic dirijat pe langa casutele de pe Berzei / Cobalcescu le va accentua degradarea structurala si in curand reprezentantii Municipalitatii vor putea extinde distrugerea – cu acelasi pretext – case nesigure, cu risc seismic, pe punctul sa se prabuseasca. Doar nu degeaba au modificat legile astfel incat sa nu mai poata fi vorba de impotrivire sau contestatie impotriva masurilor de expropriere abuziva. Sa-i spun nationalizare in conditiile in care multi dintre noi nu au primit nici un ban?
Am pastrat legatura cu mai multe persoane – multe dintre acestea extrem de lovite de cele intamplate. Cunosc un batranel – proprietarul casei de la intesectia Berzei / Cobalcescu – care locuia de 56 de ani acolo. Nu stiu parerea lui cu privire la acest aspect, stiu doar ca nu vrea sa se mai duca in zona. Eu inca o fac, bantui pe acolo in cautarea a ceva ce nu voi mai regasi niciodata.

• Cum vedeti situatia fondului vechi construit al Bucurestiului? Care sunt zonele dumneavoastra cele mai dragi din Bucuresti?

In primul rand ar fi zona mea – asa cum era. Imi iubeam zona, iubeam Berzei si Cobalcescu, cu casutele lor inca neatinse de febra imobiliara. Inca nu pot sa cred ca venind dinspre Eroi nu voi mai vedea cupola Policlinicii la momentul trecerii de coltul blocului de vis-a-vis. Inca le mai pot recrea din memorie si distrugerea acestei zone atat de dragi si de familiare imi apasa imens constiinta. Mi-am facut n reprosuri ca eu, ca avocat, nu am putut impiedica, in conditiile in care stiu ca demolarile au fost ilegale.
Apoi, iubesc Cismigiul, zona Fac de Drept, Lipscaniul si zona Universitatii, in prezent si ea mutilata. Ma simt incredibil de frustrata si de neputincioasa cand vad cum sunt devastate toate locurile la care tin fara a se da posibilitatea populatiei Bucurestiului sa se pronunte asupra oportunitatii acestor mutilari.
Intr-o perioada am locuit in zona Armeneasca – vreo doua saptamani mai exact. Imi facea rau fizic sa trec prin zona si sa vad langa o casa de patrimoniu cate un turn proiectat probabil de vreun pseudo-arhitect cu pretentii de originalitate si autorizat fara cap de autoritati.
Nu m-am putut atasa prea mult de Magheru, Unirii, Victoriei, etc. Nu le simt apropiate, nu imi spun nimic – de fapt imi dau un sentiment profund de instrainare.
Ma intreb unde se va ajunge in cativa ani daca se va continua pe linia pe care s-a pornit. Ma intreb ce va mai ramane demn de vazut in orasul meu. Am un regret teribil ca nu se renoveaza nimic, ca se lasa in uitare sau se distruge sistematic exact ceea ce ar fi putut constitui un motiv de mandrie si un factor de coeziune si de identitate nationala.

• In ce fel v-ati dori sa evolueze centrul vechi al Bucurestiului? Ce solutie va imaginati pentru integrarea vechilor cladiri de patrimoniu in viata Bucurestiului? Ce functiuni credeti ca se potrivesc pentru aceste zone ( culturale/ de locuire/Institutii, etc) ?

As dori sa fie renovat, consolidat… nu distrus. Sa nu se continue construirea de mamuti de beton langa casutele vechi, cu balconase si pereti dantelati.
Astfel de zone sunt prin chiar specificul lor un factor cultural si identitar. Asta nu inseamna ca nu am cunoscut situatii in care firmele – in speta casele de avocatura – au avut sediul in astfel de case.
Pot spune din perspectiva cuiva care a lucrat in astfel de firme ca ma simteam mai putin instrainata intre peretii acestor vile decat in cladirile noi si impersonale de birouri care ma duc cu gandul la standardizare, egalizare si viata de stup.
Sigur, am si lucrat si locuit in case vechi… Prin urmare nu am cum sa spun ca nu sunt adecvate ca spatii de locuit. Ceea ce vreau de fapt sa exprim este falsa problema actuala – anume inadecvarea acestor case pentru “functiunile” moderne. Renovate, aceste case pot fi foarte usor folosite pe post de birouri, reducand astfel si din sentimentul de alienare atat de actual.

• O ultima intrebare se se refera la ceea ce planificati pentru viitor. Avand in vedere pierderea pe care ati suferit-o, o pierdere atat materiala cat si sufleteasca, ati mai fi dispusa sa investiti intr-o locuinta din zona centrala avand in vedere statutul incert al zonelor vechi din Bucuresti? Care este motivatia dumneavoastra?

Niciodata. Nu numai ca nu voi mai investi intr-o locuinta centrala, nu voi mai investi intr-o locuinta in Romania.
Ani de zile am locuit in Berzei – si de cand a inceput cosmarul exproprierilor am trait cu impresia ca va fi usor sa ma desprind – sa imi iau banii, sa ma judec pentru asta si sa ma rup de casa si de zona. Abia atunci cand am inteles ca plecarea mea chiar era un adio am realizat si cat de legata eram de fapt de locul acela.
Am incercat sa salvez casa in instanta – chiar si asa cum ajunsese dupa plecarea noastra. Probabil nu voi putea niciodata multumi lui Nicusor Dan de la Asociatia Salvati Bucurestiul pentru modul in care a inteles sa lupte alaturi de noi din primul moment in care am mers la el sa ii spunem ce se intampla si sa ii cerem ajutorul.
In prezent continui sa ma judec pentru despagubiri, cu constiinta faptului ca oricare ar fi solutia, nu voi fi in stare sa iert si sa uit ce mi-a facut statul roman. Cred ca numai inmormantarile s-ar putea compara ca impact cu trauma pe care am suferit-o atunci cand am aflat de demolare. Nu am putut dormi cateva nopti la rand si a fost necesar sa ma duc sa vad cu ochii mei ca nu mai e acolo. Am stat minute in sir cu ochii fixati pe gramezile de moloz care au alcatuit casa mea.
Ma doare faptul ca procedurile au fost ilegale si nu le-am putut desfiinta pentru ca au accelerat demolarile tocmai pentru a nu ne da timp sa le anulam – ma doare la fel de mult ca pierderea in sine.
Intr-un fel, cred ca era mai usor de acceptat daca nu as fi avut pregatirea necesara pentru a nu intelege ilegalitatea acestor documente, daca as fi putut crede in utilitatea publica a proiectului, in intentiile marinimoase ale Municipalitatii.

******************************

Recunosc ca am visat la o poveste in care proiectanti de arhitectura si structura sa-si lase semnatura la temeliile unei case nascute din prosperitate si iubire, in care destine s-au croit influentate de spatiul nou croit cu viziune.
Povestea pe care am gasit-o a lasat multe puncte de intrebare si pagini albe legate de geneza cladirii. O poveste mai curand trista si plina de sincope (istorice?) toate insa fiind cumva suplinite de un atasament profund fata de casa si un sentiment de apartenenta – ramas acum fara obiect.
Nu cred ca gresesc cand spun ca odata cu zidurile cazute s-au sters definitiv destine necartografiate altfel in niciun fel. Oameni care n-au ramas consemnati in amintirea nimanui decat prin zgarieturi de pereti, rectificate la renovari. Cum ar fi sunat povestea oamenilor care au fost fortati sa plece, inainte de a-si putea fixa amintirea sau identitatea in efemerul zidurilor, e greu de imaginat. Uneori povestile nu sunt recuperabile iar trecutul e opac.
strada grigore cobalcescu placuta copy
perspectiva berzei 2
perspectiva berzei
Nota:
Am protejat numele persoanelor citate, pastrand doar intialele in conditiile in care firul istoriei casei a prevalat oricum dincolo de date exacte.

imagini filmate in timpul demolarii aici ( http://proiectareinstal.ro/)

Anunțuri


One Response to “inapoi pe berzei 32”

  1. Am văzut cum demolatorul rodea puţin câte puţin, din pereţii acestui imobil. Imaginea era sfâşâietoare, ca şi cum un animal de pradă ar fi mâncat de viu, în tihnă, un animal resemnat la gândul morţii. Empatizez cu cei care au locuit casele din acea zonă. Cu unii am vorbit şi eu. Neputinţa…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: