Viaţa în BD (poveşti postmoderne)

27Mai11

La început de 20 (ani) lucrurile sunt în alb – negru, părerile împărţite bine determinat, de baricade nete. Dincolo de ele, germinează ambiţii şi vise ce ies la iveală acolo unde pânza bidimensională monocromă a cotidianului banal nu mai poate acoperi încolţirea perpetuă.

Iubirea e simultană apariţiei unui nor mare roz ce pluteşte deasupra, purtând toate cuvintele (mai ales nerostite) umflate în forme rotunde, gonflabile, ce strălucesc. Atunci când lucrurile se sfârşesc, toţi norişorii pufoşi se rup, la propriu, în fâşii ce cad la picioare ca nişte confetti ironice,triste şi nesolicitate.

 

Toate continentele se unesc sau suferă sciziuni brutale, ce provoacă cutremure de adâncime, care însa nu sunt cartografiate în niciun fel de lumea exterioară, în ciuda viziunilor apocaliptice ce se derulează pe ecranul mental perfect suprapus realităţii. Tristeţea se scurge în bălţi desenate cu creta, ce se conturează pe trotuare, picături se desenează în aer.

Fluctuaţiile de intensitate ale trăirilor îi aruncă pe oamenii din jur în aer, la kilometri depărtare, iar tu, ca personaj principal al scenariului, rămâi în celula de confort si siguranţă, sub nori imaginari, dar grei şi întunecoşi. Totul se produce fix ca în jocurile electronice şi benzile desenate cu care, cel mai adesea, realitatea se confundă din lipsă de experienţă. O victorie împotriva rivalilor este un “level up” corespunzător adrenalinei ce aleargă prin tot trupul. O încrucişare de replici tăioase se transpune mental în încrucişări de spade şi arme de lupte imaginare, cu zgomote atât de puternice, încat rup textura realităţii prin cuvinte tăioase.

Iar dincolo de toate rutinele zilnice şi ambiţiile uzuale, stau culorile ei. Fata cu păr verde, care e mâine fata cu păr roz, poimâine fata cu păr roşu, în perpetuă schimbare, imposibil de încorsetat în părerile preconcepute şi stereotipurile livrate la începutul “jocului” ca ajutor auxiliar disponibil, “chei” şi coduri de cuvinte magice. Are părul mai încalcit decât drumul către ziua de mâine şi ochii mai mari decât vinilurile din bibliotecă iar hainele ei sunt mai negre decât tavanul camerei noaptea, cand te trezesti din vise urâte.

Adaptarea “Scott Pilgrim vs. the world” (a carei lume am descris-o) este una dintre cele mai năstruşnic-inventiv-adecvate-posibil-imaginabile cu benzile desenate ce au stat la geneza filmului. Înţelepciunea filmului a fost însa, în primul rând, o înţelegere sensibilă a încărcăturii emoţionale şi a simbolurilor pe care le poate transporta în plus faţa de benzile desenate, fără a le trăda însa esenţa.

“Bătălia celor 7 foşti” este, pănă la urmă, o metaforă pe cât de simplă, pe atât de înduioşătoare. Întotdeauna există colţuri decolorate ale memoriei  în care sălăşluiesc amintiri vechi ce trebuie cucerite, ca redute bine păzite de dragoni cu multe capete. Şi tot la fel ca în realitate, pentru a le asedia, este nevoie de ajutorul celuilalt. La căderea lor se aud  măcar imaginare aplauze de fundal şi vieţi sunt câştigate ca în jocurile video. Poate părea naiv-desuetă transpunerea materială a magicului “L-word” într-o sabie ce apără eficient , nu însă la fel de bine ca cea materializată din “self-respect”. Poveşti, poate facile şi copilăreşti , dar care înmagazinează mici adevăruri, ce merita măcar zâmbete retrospective.

La sfârşit de 20 (de ani) lucrurile sunt mai complexe şi nuanţate. Toate nuanţele de gri colorat, posibile sau improbabile, au fost asumate ca inevitabile şi intrinseci.

Între timp, tu însuţi ai devenit una din realităţile subiective (ale unei/unor persoane) cimentate prin timp şi mai ales amintiri, amintiri de care ai mâinile şi sufletul pline mai mult decât poţi să rememorezi.
Ea continuă să aiba părul de toate culorile, doar că între timp, ai înregistrat în minte, retină şi suflet, toate culorile pe care alege să le îmbrace. Ai învaţat să înţelegi, iubeşti şi anticipezi alternanţa de culori. Iar culorile au început între timp să fie doar reflexe ale esenţei , expresie nedisimulată a tot ce, însumat, se defineşte ca suflet, semn distinctiv şi marcă de apartenenţă şi recunoaştere.

Ea a devenit o jumătate perfect decupata din sine , cea în care culorile şi sentimentele contradictorii concentrează tot ce e mai bun, mai neînvins de convenţii sociale ,reguli şi oboseala rutinelor. Un eu complementar, plin de curaj şi rebeliune, pe care îl renegi în momentele de frica.
A încerca să uiti sau să renegi înseamna să ştergi jumătate din ce eşti. Dacă totuşi încerci, o urmărire metodică în fişiere se opereaza în minte, adânc, pănă când totul miroase a lapte. Iar dincolo de vârste, opţiuni de viaţă şi orice alte considerente, substanţele s-au amestecat într-atat încât limitele sunt relative. Atunci când totuşi sciziunea este considerată ca singura opţiune viabilă, împărţirile sunt aproape imposibile. Se taie în carnea cruda a sentimentelor ce definesc sufletul, se disociază gânduri ce alcătuiesc şi conturează fiinţa iar în urma împărţirii rămân doar resturi, nu organisme funcţionale.

Singura cale de ieşire este, indiferent de vârsta, aceeaşi. Închizând ochii şi luând de mână necunoscutul, porneşti pe drumul curcubeului de culori ce a ajuns să te definească. Există mereu acea uşa secretă, pe care trebuie să ştii unde să o cauţi şi mai ales împreună cu cine să o deschizi.

P.S.

(in caz ca nu a fost suficient de evident…a fost vorba despre:

Scott Pilgrim vs. the World

 si Eternal Sunshine of the Spotless Mind )


Anunțuri


No Responses Yet to “Viaţa în BD (poveşti postmoderne)”

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: