Cărămidă aparentă (comuna Coşteiu)

30sept.11

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă despre clădirile vechi din centrele marilor oraşe există multe lucruri publicate (pornind de la studii de specialitate si până la banale ghiduri turistice) nu acelaşi lucru se poate spune despre casele din zonele rurale. Am găsit câteva studii deosebit de interesante la Muzeul Satului din Timişoara, referitoare la aşezările rurale din Banat- la care mă voi referi şi eu mai jos sau în articolele viitoare- dar astfel de publicaţii au un tiraj mic şi o circulaţie redusă. Tocmai din acest motiv o atenţie sporită asupra arhitecturii acestor sate ar fi utilă. Și nu este probabil greşit a afirma că multe din casele acestea au o valoare extrem de mare atât din punct de vedere istoric cât şi arhitectural, perfect comparabilă cu cea a multor cladiri din centrele vechi ale oraşelor.

Dacă revenim acum cu discuţia la zona Banatului, lucrurile se nuanţează. Multe din aşezări sunt atesate documentar de secole şi au suferit de-a lungul timpului influenţe multiple inclusiv datorită populaţiilor de etnii diferite ce le-au locuit. Un rol important in dezvoltarea lor l-a jucat dezvoltarea economică locală şi regională ce a condus la crearea unor poli economici şi culturali în apropiere. Toate aceste influente se transpun desigur şi la nivelul arhitecturii.

Vorbeam în articolul trecut despre fabrici construite la sfarşit de secol XIX- început de secol XX, respectiv fabricile de cărămidă şi ţiglă “Bohn” si “Muschong” din Jimbolia şi Lugoj. Nu ştiam de existenţa lor când am ajuns în localitatea Coşteiu şi am admirat frumoasele case cu faţade din zidărie aparentă. Dar mi s-a părut ciudată folosirea la ancadramente, cornise si frontoane a cărămizilor cu profile speciale, foarte rar întalnite în special în cazul unei localitaţi de dimensiuni reduse.

Localitatea la care mă refer este însă la doar cativa km de Lugoj, unde existau 3 fabrici de cărămida şi ţiglă. Este foarte posibil chiar ca mulţi dintre vechii locuitori să fi fost angajaţi în cadrul fabricilor respective.

Am parcurs la picior aproape toata localitatea în lungul drumului principal. Clădirile erau marea majoritate aliniate la stradă şi construite distanţat între ele. Multe dintre curţi aveau prevazute construcţii tip şopron fie din lemn fie din zidărie.

Este greu de datat clădirile. Conform datelor din volumul “Arhitectura casei bănăţene secolul XVIII-XX” semnat de Ionel Viorel Popescu – editura Eurostampa 2009, în anul 1796 autoritatile austriece au întocmit un plan de sistematizare a comunelor din Judetul Caraş. Intre ele se numara si localitatea Coşteiu. Planul respectiv se axa pe reglementari menite să rezolve situaţia generată de aşezarea dezordonată a caselor. În urma acestei sistematizari structura asezarilor bănăţene a rămas aproximativ neschimbată până astazi. Cel mai probabil deci majoritatea caselor datează ulterior acestei date.

Este de presupus că cele mai vechi locuinţe din fondul construit sunt cele orientate perpendicular faţa de stradă. Întamplător sau nu, tocmai acestea sunt si cele care conţin pe fronton date şi nume ale familiilor ce le-au întemeiat/locuit. Dupa cum se vede mai jos datele trecute pe frontoane sunt toate situate în jurul anilor ’30. Desigur, data poate reprezenta nu atât anul construcţiei cât anul unor renovari efectuate de către proprietari- inclusiv în cazul bisericii este trecut anul 1930 pe turla şi anul 2000 deasupra accesului principal.

Casele dezvoltate cu axa lungă paralelă cu strada s-au dezvoltat ca tipologie mai tarziu. Unele dintre ele reprezintă dezvoltarea în timp a primei tipologii ,prin extindere cu noi construcţii alipite.

Ca sistem constructiv cele mai vechi case sunt cele construite din lemn pe temelie de piatră sau zidarie– sistem caracteristic întregii zone a Banatului de şes şi deal. Învelitoarea iniţiala s-a realizat din şiţă- câteva exemple din aceasta arhitectură mai exista.

Trecerea către construcţiile de caramidă s-a facut treptat – probabil primul pas au fost clădirile din lemn tencuite ( pe suport de lipitură de pămant amestecat cu paie si pleavă aplicat peste scândurile de lemn) şi cu brâuri decorative de cărămidă aparentă.

În plastica acestor cladiri, din care se mai păstrează câteva exemple, se observă încă o decoraţie specifică incluzand motive vegetale reliefate în planul faţadei. Conform studiului efectuat de d-l Ioan Viorel Popescu, locuinţele vechi au ca specific “un spectaculos décor realizat în stucatură reprezentând în inscripţii cu numele proprietarului şi anul construcţiei sau reparaţiei clădirii, şi ornamente în relief reprezentând motive fitomorfe: pomul vieţii, vasul cu flori, ghirlanda, cununa cu spice, rozeta, rozeta înscrisa în cerc, diverse motive solare,etc. Acestea se distingeau printr-un colorit în contrast cu fondul de văruială al clădirii , brun, galben, albastru etc. Asemenea tipuri de décor au pătruns în satele de câmpie sub influenţa arhitecturii urbane baroce constituind până la urmă o marcă identitară a arhitecturii populare din Banat ”. Structura de lemn este în mai toate cazurile evidenţiată şi de degradarea faţadei în zona ferestrelor ( deformari rezultate prin “lucrul lemnului” în timp).

Un pas următor îl reprezintă casele la care structura din lemn este placată integral în cărămidă , ultimul pas fiind construcţiile cu ziduri din cărămidă portantă.

În cazul faţadelor din cărămidă aparentă, frumuseţea lor rezultă şi din folosirea de brâuri de cărămizi aşezate în dinţi de fierastrău la 45 grade. Cazurile cele mai speciale sunt cele care folosesc cărămizi de culori diferite. Există situaţia în care cărămizile roşii sunt folosite la cornişe iar cele galbene sunt folosite în câmp dar şi situaţii în care modelele sunt realizate în câmpul faţadei prin alternarea cărămizilor de culori diferite.

Se mai remarcă o tranziţie interesantă în timp care face ca frontonul clădirilor ( ce depăşeşte nivelul învelitorii păstrandu-i însă secţiunea) să treacă de la linii drepte la secţiuni cu linii curbe. Aş risca ipoteza unei inflenţe a arhitecturii baroce din mediul urban ( simţită si in decoraţiile vegetale de pe faţade) – totuşi nu am informaţii în acest sens.

Clădirile cele mai recente sunt realizate din materiale moderne iar finisajul este tencuială decorativă. Tot o intervenţie de data mai recentă este si placarea fatadelor cu plăci ceramice de mici dimensiuni, un exemplu fiind cel din pozele de mai jos.

Totuşi se observă constanţa motivelor vegetale folosite la decorarea faţadelor (aplicate astazi peste tencuielile decorative ale zidurilor noi) şi persistenţa modelelor vechi – timpanele cu linia de cornişă din cărămidă aparentă, golurile de ventilaţie pod cu ancadramente decorative.

Este de remarcat că inclusiv în cazul caselor restaurate sau reconstruite integral, materialul vechi a fost păstrat şi folosit în paralel cu noile materiale (în poza de mai jos se observă alternarea cărămizilor pline presate cu blocuri ceramice cu goluri).

Trecutul se mai citeşte şi în conservarea în cadrul gospodăriilor a unor construcţii anexe tipice pentru locuinţele vechi bănăţene: fântâna, bucataria de vară şi fânarul.

Toate aceste detalii de arhitectură care farmecă în localitatea Coşteiu nu se regăsesc decât în influenţe foarte şterse în satele din împrejurimi. Am convingerea că arhitectura de aici este în mare măsură tributară existenţei fabricii de cărămidă din Lugoj, la doar câţiva kilometri distanţă. Este interesant felul în care comunitatea a ales să perpetueze forme şi o estetică a fatadelor de-a lungul timpului, şi că toate noile sisteme constructive s-au subscris tradiţiilor nuanţându-le şi oferindu-le bogăţii suplimentare.

Mi se pare însă trist că această ştergere treptată a esenţei iniţiale ( ilustrând până la urmă puternice mutaţii în viaţa localităţii şi în profilul locuitorilor) se petrece dincolo de orice cartografiere sau studiu, ramânând astfel o istorie minora neştiută si distrusă înainte de a fi asimilată.